Ştiaţi că…

1. Experimentul de dublă fantăOglinda.png

Experimentul dublă fantă este cel mai nebun lucru care l-am enunţat în acest articol, şi funcţionează cam aşa, oamenii de ştiinţă plasează un paravan despărţitor cu două fante (crăpături înguste) în faţa unui perete şi „împuşcă” cu un fascicul de lumină prin fante, astfel ca ei să poată vedea unde a lovit el pe perete. În mod tradiţional, lumina ca fiind o undă se va expune ceva după modelul difracţiei luminii şi veţi vedea o bandă de lumină răspândită pe tot peretele. Asta e implicit, dacă aţi creat experimentul chiar acum asta e anume cea ce veţi vedea.

Dar acesta nu este modul în care ar acţiona particulele la o dublă fantă, ele ar merge direct prin aceste două orifcii şi vor crea două linii pe perete care se potrivesc cu fantele din paravan. Şi dacă lumina este particulă de ce ea nu manifestă această proprietate în locul difracţiei? Răspunsul este că o va face, dar numai în cazul dacă vrem.

Ca o undă, lumina călătoreşte prin ambele fante în acelaş timp, dar ca o particulă, ea poate trece doar prin una. Deci dacă vrem să acţioneze ca o particulă, tot ce avem de făcut, este să instalăm un instrument care va măsura exact prin care fantă trece fiecare particulă a luminii (numită foton). Ceva de tipul unui aparat de fotografiat, dacă el va înregistra fiecare foton care va trece printr-o fantă, apoi acest foton nu va putea trece prin ambele fante, de aceea nu putea fi undă. Ca urmare modelul de interferenţă pe perete nu va apărea – vor fi anume cele două linii. Lumina va acţiona ca o particulă doar pentru că am instalat un aparat de fotografiat în faţă. Vom schimba fizic rezultatul, doar prin măsurarea lui.

În general aceasta se numeşte, Efectul de Observator şi aici voi termina articolul. Însă trebuie să remarc că tot asta e doar vârful aisbergului a tuturor lucrurilor ciudate din fizică, în mare parte majoritatea din cea modernă şi anume mecanica cuantică.

 

2. Spuma cuanticăSpuma.jpg

Chestiunea se referă la spaţiul gol, care ați crede că este într-adevăr gol. Asta sună ca o presupunere destul de sigură, se conţine în nume la urma urmei. Dar se întâmplă a fi că universul e prea agitat pentru a se împăca cu acest lucru, aceasta este cauza din care particulele în mod constat apar şi dispar peste tot locul. Ele sunt numite particule virtuale, dar puteţi să nu aveţi dubii – ele sunt reale, în orce caz asta indică probele. Ele există doar pentru o fracţiune de secundă, care este suficient de mult pentru a doborî unele legi fundamentale a le fizicii, dar în acelaş timp atât de repede că acest lucru nu contează de fapt (cum ai fura ceva de la un magazin, iar peste o jumatate de secundă ai întors tot înapoi pe raft). Oamenii de ştiinţă au numit acest fenomen „spumă cuantică”, fiindcă aceasta aparent le-a amintit mişcarea haotică a bulelor în spuma formată deasupra băuturilor gazoase.